Strasnic
Povestea Straşnic a început în timpul copilăriei petrecute alături de bunic, atunci am înţeles tot ce înseamnă lucrul cu lemnul. Bunicul a creat inceputul poveştii, în micul atelier de tâmplărie, unde lemnul era sfetnic bun.
Timpul a trecut peste noi, iar după mulţi ani punem în practică tot ce odinioară era o poveste, acum trăim povestea Straşnic. Într-o lume care tinde spre un aspect perfecţionist, prelucrarea lemnului prin metode mai puţin industrializate are ca rezultat un produs finit însufleţit de sudoarea şi dedicarea meşterului asupra fiecărei lucrări.
Unele din cele mai folosite ustensile de bucătărie au rămas tocătoarele din lemn, iar prin utilitatea lor multiplă, sunt potrivite atât ca tocător cât şi ca platou pentru servirea preparatelor culinare.
Lucrate manual şi finisate natural cu ulei de tung şi ceară de albine, platourile Straşnic urmăresc aşa
cum spune şi numele, rezistenţa în faţa timpului. Imperfecţiunile sunt tuşe de autenticitate, iar lipsa
unui aspect perfecţionist îndepărtează sentimentul de obiect impersonal atins doar de maşini unelte.
Straşnic face loc rusticului în bucătăriile moderne, şi aduce imaginea caldă a
timpurilor de altădată, dar prezintă şi imaginea unui cadou deosebit ce poate fi oricând dăruit.
Trăieşte alături de noi povestea Straşnic!